Se închide încă o fabrică istorică din România! Angajații sunt trimiși acasă

Se închide încă o fabrică istorică din România! Angajații sunt trimiși acasă

Grupul Lactalis România a început procedurile de închidere a fabricii din Miercurea Ciuc, preluată”la pachet” în 2016 cu Covalact, însă anunţă investiţii în celelelate fabrici rămase – Oiejdea – judeţul Alba, Sfântu Gheorghe – judeţul Covasna, Câmpulung Moldovenesc – judeţul Suceava şi Tunari – judeţul Ilfov.

”Angajaţii noştri din cadrul unităţii au fost anunţaţi, iar prioritatea noastră este să îi susţinem în perioada următoare şi să le oferim tot suportul posibil. În acelaşi timp, dorim să ne reafirmăm angajamentele investiţionale şi de dezvoltare pe piaţa românească, ca parte a strategiei de afaceri pe termen lung a Grupului Lactalis. Am investit peste 60 de milioane de euro în ultimii 5 ani în România, iar pentru anul în curs avem planificate investiţii de peste 13 milioane de euro. Aceste investiţii ne vor permite să fim mai competitivi şi să ne diversificăm în continuare portofoliile de produse, în beneficiul final al consumatorilor români” precizează Onur Barim, directorul general al Grup Lactalis România, conform Zf.ro.

În unitatea din Miercurea Ciuc a Grupului îşi desfăşoară activitatea 95 de angajaţi. Ei vor avea acces la măsurile compensatorii şi la toate beneficiile prevăzute în contractul colectiv de muncă pentru procedura concedierii colective, spun reprezentanţii grupului Lactalis.

„De asemenea, vor primi consiliere pentru reintegrare profesională şi suport pentru eventuala recalificare personală. Până la finalizarea procesului de oprire a activităţii unităţii, aceasta va continua să opereze la nivelul curent”.

Decizia nu afectează în niciun fel portofoliul de produse al brandurilor Lactalis România. Sortimentele de lactate produse la Miercurea Ciuc vor fi realizate în continuare în celelalte fabrici româneşti ale Grupului, astfel încât consumatorii români vor avea mai departe acces la aceste produse.

Lactate Harghita, fabrica din Miercurea Ciuc, a avut în 2022 (ultimele date disponibile) o cifră de afaceri de 55,9 milioane de lei, un profit de 1 milion de lei şi un număr mediu de 92 de angajaţi, conform datelor de la Ministerul de Finanţe.

Lactate Harghita şi Covalact au fost cumpărate de Lactalis în 2016 de la fondul de investiţii SigmaBleyzer.

Lactalis este în prezent liderul pieţei de lactate, deţinând inclusiv cea mai mare companie din domeniu- Albalact.

Grupul Lactalis România reuneşte 2.000 de angajaţi, 8 branduri româneşti consacrate (Zuzu, Albalact, Covalact de Ţară, LaDorna, Fulga, Rarăul, Bardezzi, Horeca Top) şi branduri internaţionale recunoscute (President, Galbani, Leerdammer, Parmalat, Santal).

Grupul Lactalis colectează cea mai mare cantitate de lapte la nivel local – peste 244 milioane de litri de lapte anual, comercializând peste 220.000 de tone de produse finite în fiecare an şi, cumulat, are o cifră de afaceri de peste 300 de milioane de euro (produse lactate şi sucuri naturale).

În ultimii 5 ani, Grupul Lactalis a investit peste 60 de milioane de euro pe piaţa românească. Aceste investiţii au condus la creşterea capacităţilor de producţie din fabrici prin retehnologizare, ceea ce a permis mai departe dezvoltarea portofoliilor aparţinând brand-urilor locale, dar şi majorarea exporturilor către alte ţări şi demararea producţiei locale pentru game fabricate de către alte subsidiare europene. Investiţii importante sunt alocate în continuare şi în divizia logistică şi în sistemele IT.

Grupul Lactalis are o strategie de dezvoltare pe termen lung a prezenţei sale în România, prin continuarea investiţiilor în tehnologizarea şi modernizarea fabricilor, în logistică şi în brand-urile româneşti din portofoliul său, atât pentru piaţa internă, cât şi pentru pieţele internaţionale. În ultimii ani, Lactalis România a dublat exportul produselor româneşti, în prezent produse fabricate în România precum brânză cottage, cremă de brânză şi lapte UHT fiind comercializate de Lactalis pe numeroase pieţe externe, din Orientul Mijlociu până în Europa de Vest, scrie 60m.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *