Florin Barbu, vizat de acuzaţii grave. „Ca să fie numit ministru, l-au pus să modifice pe ascuns o lege care a transformat Delta Dunării în pajişte”

Florin Barbu, vizat de acuzaţii grave. „Ca să fie numit ministru, l-au pus să modifice pe ascuns o lege care a transformat Delta Dunării în pajişte”

Fostul ministrul al Agriculturii Adrian Oros i-a adresat cuvinte grele succesorului său pesedist Florin Barbu, pe care îl acuză că „i-a dus în faliment pe fermieri”.

„Instrumentul vânătorilor de subvenţii simte că se strânge laţul. După ce a adus în faliment fermierii, acum cere zilnic câte o demisie. Ba a şefului APIA, ba a Comisarului pentru Agricultură. Ca să fie numit ministru, l-au pus anul trecut, să modifice pe ascuns, în regim de urgenţă, o lege care a transformat Delta Dunării în pajişte. De parcă asta era problema cea mai mare a agriculturii româneşti. Zilele trecute Parchetul European a cerut documente de la instituţiile statului în legătură cu modul în care cele două firme apropiate de baronul PSD Paul Stănescu au ajuns să solicite subvenţii europene de aproape 6 milioane de euro pentru stuful din Delta Dunării. Speriaţi, cei de la Agenţia de Plăţi în Agricultură (APIA) au stopat plata subvenţiilor”, a declarat Adrian Oros.

Potrivit fostului ministru, Florin Barbu a făcut iniţial presiuni, fără succes, pentru demiterea şefului APIA.

„Zilele acestea, aflând şi el de ancheta Parchetului European, încearcă să se victimizeze. Se laudă în faţa fermierilor că va cere demisia Comisarului european pentru Agricultură pentru că nu ar fi acceptat propunerea României şi a altor state privind derogări de la aplicarea GAEC 7 (rotaţia culturilor) şi GAEC 8 (minim 4% pârloagă), după ce tot el, în decembrie, le spunea că sigur va obţine aceste derogări. Cu alte cuvinte, domnul Barbu încearcă să ne spună că Parchetul European nu-l va ancheta pentru hoţie, ci pentru ‘patriotism’”, a adăugat Adrian Oros.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *