Un bărbat a decedat după ce s-a aruncat în râul Olt!

Un bărbat a decedat după ce s-a aruncat în râul Olt!

Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 69 de ani a fost găsit, în dimineața de Anul Nou, în râul Olt, în Barajul Nord din apropiere de Râmnicu Vâlcea.

„La data de 1 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat s-ar fi aruncat în râul Olt de pe Barajul Nord.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti, pompieri, precum şi un echipaj medical care l-au transportat la spital, unde din păcate, a fost constatat decesul persoanei în cauză.

Este vorba de un bărbat de 69 de ani, din localitatea Nicolae Bălcescu, județul Vâlcea.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea în vederea efectuării necropsiei.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului”, transmite IPJ Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *