Două persoane transportate la spital, după un accident produs în Slatina

Două persoane transportate la spital, după un accident produs în Slatina

Două persoane au fost transportate la spital, în urma unui accident petrecut, în Slatina, pe strada George Poboran. În eveniment au fost implicate un autoturism condus de un bărbat, din Craiova, şi o autoutilitară condusă de un tânăr, din Slatina.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat,pe data de 1 noiembrie, ora 9.30, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada George Poboran, din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Craiova,  județul Dolj și o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt.

În urma evenimentului rutier, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, transmite IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *