O tânăra de 28 de ani din Olt a fost răpită în miezul zilei de fostul iubit şi unchiul lui. Femeia a fost luată cu forţa din apartamentul unei verişoare, urcată într-un taxi.Ulterior, fata a fost găsită la 10 kilometri distanță de locul de unde a fost luată. Acum, cei doi indivizi sunt cercetați.
În faţa anchetatorilor fostul iubit a susţinut că doar dorea să se plimbe cu femeia.
Autoritățile au fost sesizate miercuri, 18 octombrie, cu privire la faptul că o tânără de 28 de ani a fost răpită dintr-o locuință din comuna Găvănești, Olt.
În acest caz, autoritățile au emis un ordin de protecție provizoriu, întocmind un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, amenințare, lovire sau alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal, fiind continuate cercetările în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale.
Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.