Un bărbat de 28 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt după ce a răpit o fată în vârstă de 17 ani din curtea locuinţei părinţilor săi. Cei doi au fost găsiţi într-o pădure.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a anunţat sâmbătă, că poliţiştii au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că o minoră ar fi fost luată cu forţa de la domiciliul său, din comuna Dobrosloveni.
„Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că o minoră, în vârstă de 17 ani, în timp ce se afla în curtea locuinţei părinţilor, din comuna Dobrosloveni, ar fi fost luată cu forţa de către un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din aceeaşi localitate, deplasându-se într-o direcţie necunoscută. Imediat, au fost alcătuite echipe mixte de căutare, formate din poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari, care au efectuat verificări”, a transmis IPJ Olt.
Sursa citată a menţionat că fata şi tânărul au fost găsiţi într-o pădure din localitatea Reşca.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsirea de libertate în mod ilegal.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. IPJ Olt a menţionat că tânărul este cercetat şi pentru că i-a adresat fetei ameninţări.