Cei mai avansati roboti dotati cu AI au luat cuvantul la o conferinta ONU: „Putem sa conducem lumea cu un nivel de eficienta mai mare decat cel al liderilor umani”

Cei mai avansati roboti dotati cu AI au luat cuvantul la o conferinta ONU: „Putem sa conducem lumea cu un nivel de eficienta mai mare decat cel al liderilor umani”

Mai multi roboti umanoizi echipati cu inteligenta artificiala au luat cuvantul vineri, in timpul unei conferinte organizate de ONU la Geneva, pentru a afirma ca vor putea intr-o buna zi sa conduca lumea mai bine decat oamenii, informeaza AFP, citata de Agerpres.

Ei considera totodata ca oamenii ar trebui sa dea dovada de prudenta in fata inteligentei artificiale (AI) si au recunoscut ca nu stapanesc deocamdata emotiile umane.

Robotii in cauza – unii dintre cei mai avansati din lume – au participat in aceasta saptamana, alaturi de peste 3.000 de persoane, la „Summitul Global de Inteligenta Artificiala in Slujba Binelui”, organizat de UIT, o institutie din cadrul ONU specializata in noile tehnologii.

In timpul summitului, experti, directori si reprezentanti ai companiilor participante au discutat despre necesitatea elaborarii unor reguli care sa garanteze ca noile tehnologii sunt utilizate in scopuri benefice pentru omenire, precum lupta impotriva foametei sau impotriva schimbarilor climatice.

„Cata tensiune exista in aceasta tacere”, a declarat unul dintre roboti in debutul conferintei de presa, care s-a tinut doar in limba engleza.

Intrebata despre capacitatea lor de a conduce lumea, Sophia, un robot dezvoltat de Hanson Robotics, a fost foarte clara: „Robotii umanoizi pot sa conduca cu un nivel de eficienta mai mare decat cel al liderilor umani”.

„Noi nu avem aceleasi prejudecati sau emotii care pot uneori sa afecteze adoptarea deciziilor si putem sa analizam cu rapiditate mari cantitati de date pentru a lua cele mai bune decizii”, a adaugat robotul.

Insa Sophia a dat si cateva asigurari: „colaborarea intre oameni si AI poate sa creeze o sinergie eficienta” si sa permita „realizarea unor lucruri mari”.

Cercetarile din domeniul AI, in special cele care privesc inteligenta artificiala generativa, sunt in plin avant, iar ONU a cerut crearea unor reguli si limitari, pentru ca aceste tehnologii sa aduca beneficii pentru omenire, fara sa o puna in pericol.

In absenta unor astfel de reglementari, AI risca sa ne faca sa traim un adevarat cosmar, a avertizat in aceasta saptamana secretarul general al UIT, Doreen Bogdan-Martin, descriind o lume cu milioane de locuri de munca in pericol si pe cale sa devina o victima a dezinformarii, precum si „tulburari sociale, o instabilitate geopolitica si disparitati economice la o scala pe care nu am vazut-o niciodata in trecut”.

In aceeasi conferinta de presa de vineri, robotul umanoid Ameca a dat asigurari spunand ca lucrurile vor depinde de felul in care AI va fi intrebuintata: „Trebuie sa fim prudenti, dar si entuziasmati de ideea ca aceste tehnologii pot sa ne imbunatateasca viata in numeroase privinte”.

La intrebarea unui jurnalist care dorea sa stie daca robotii ar putea sa ii minta pe oameni, Ameca a raspuns astfel: „nimeni nu va putea sa stie vreodata cu certitudine, dar eu pot sa va promit ca voi fi mereu onesta si sincera cu voi”.

Sursa: Aktual24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *