Manipularea mediatică,, Ea are puterea de a-l face vinovat pe cel nevinovat şi nevinovat pe cel vinovat,,

Manipularea mediatică,, Ea are puterea de a-l face vinovat pe cel nevinovat şi nevinovat pe cel vinovat,,

„Mass-media este cea mai puternică entitate pe pământ. Ea are puterea de a-l face vinovat pe cel nevinovat şi nevinovat pe cel vinovat, şi aceasta înseamnă putere. Deoarece, ea controlează mintea maselor.” (Malcolm X.)

Metodele folosite de micul ecran pentru a ne influenţa gusturile, preferinţele, motivele de ură şi invidie, sunt modalităţi de manipulare aflate la îndemâna oricui!

Comportamentul fiecăruia în faţa ziarului, televizorului, a radioului se supune în mare parte unor mecanisme psihologice inconştiente care au fost decriptate prin studii de specialitate. Aceste mecanisme sunt folosite de mass-media în diferite scopuri, toate fiind circumscrise ideii de a face oamenii să creadă cu convingere tot ceea ce ei spun.

Există mai multe pârghii pe care distribuitorii de informaţii televizate le acţionează pentru a obţine opinia dorită în rândul maselor. Aceste pârghii sunt:

1.     Timpul considerabil petrecut de individ în faţa televizorului;

2.     Derularea rapidă a ştirilor;

3.     Repetarea obsedantă a unor imagini conexe unui anumit subiect;

4.     Acordarea unui spaţiu larg registrului emoţional;

5.     Efectul „anestezic”.

1. Timpul considerabil petrecut de individ în faţa televizorului

În ziua de astăzi, majoritatea oamenilor petrec câteva ore pe zi în faţa televizorului. Studii anuale realizate de Nielsen Media Research au arătat că între anii 1988 şi 2007 media zilnică de timp petrecut de bărbaţi şi femei la televizor a crescut astfel: pentru bărbaţi de la 4h la 4h şi 35 minute, iar pentru femei de la 4h şi 40 minute la 5h şi 15 minute. Totuşi, 4 – 5 ore pe zi reprezintă o perioadă însemnată de timp! Acest timp este folosit de către canelele de televiziune pentru a ne servi ştirile pe care ei consideră că trebuie să le aflăm, şi nu ceea ce ne-ar interesa cu adevărat şi care ar conduce la un progres real al societăţii.

Televizorul ne transportă în câteva zeci de minute în aproape toate colţurile lumii, oferindu-ne ştiri de tot felul. Însă acest tur al mapamondului nu este controlat de noi, ci este direcţionat de cei care fac desfăşurătorul ediţiei de ştiri către diferite evenimente care, de fapt, ne interesează mai mult sau mai puţin. Per ansamblu, există o suprasaturaţie cu informaţii de care suntem conştienţi mai mult sau mai puţin.

2. Derularea rapidă a ştirilor

Zi de zi oamenii sunt bombardaţi prin intermediul televizorului cu diferite informaţii, pe un ton alert şi uneori aproape isteric, aspect care ajunge să le modifice viziunea asupra lumii şi asupra vieţii, datorită naivităţii lor. Experimentele psihologice realizate au arătat că în momentul în care informaţia este prezentată prea rapid, creierul uman tinde să o considere tot mai mult adevărată, fără a-i pune la îndoială veridicitatea. Şi astfel, fiecare îşi formează o imagine falsă despre lume, deoarece emisiunile de ştiri dau prioritate crimelor, violurilor, accidentelor, calamităţilor, grevelor, atentatelor. Astfel se generează o imagine a realităţii cu mult mai neagră decât este de fapt, majoritatea oamenilor având senzaţia că această planetă este un loc periculos. În psihologie acest fenomen a fost denumit „sindromul lumii rele”. Mass-media ne zugrăveşte o imagine ireală asupra realităţii şi astfel ajungem să dezvoltăm convingeri eronate faţă de anumite informaţii, fără să le supunem unei minime analize.

De asemenea, forma rapidă a expunerii ştirilor suprastimulează sistemul nervos. Aceasta poate conduce la dependenţa de o infuzie regulată de imagini şi sunete rapide pentru a ne simţi bine. Unii se aşează în faţa televizorului pentru a nu se mai gândi la problemele zilnice, stresante. Este mult mai simplu să înghiţi pasiv nişte emisiuni de la televizor decât să îţi focalizezi atenţia asupra a ceea ce trebuie rezolvat cu adevărat. 

Când ne gândim la ceva concret, structurile mentale produc imagini care se succed prin efortul imaginativ. În faţa televizorului, activitatea voluntară a creierului este topită într-o pasivitate nediferenţiată datorită afluxului mare de informaţii, care de multe ori sunt asimilate ca adevăruri indubitabile din cauza formei de prezentare.

Nevoia de a înţelege rapid o informaţie densă îl determină pe individ să o considere adevărată. Se pare că prezumţia de adevăr este un suport al înţelegerii. A considera o informaţie adevărată ajută la asimilarea conţinutului, a sensului acestuia. Astfel, atunci când fluxul ştirilor se derulează rapid, avem tendinţa să cedăm prezumţiei de adevăr, pentru o mai bună asimilare a sensului. Acest fenomen se aplică emisiunilor TV. Fluxul rapid al ştirilor este o capcană pentru spiritul critic al raţiunii oricărui individ. Creierul omenesc este vulnerabil la situaţiile în care este nevoit să înţeleagă rapid. Dar… în loc să ne dorim să înţelegem totul rapid, mai bine ne-am întreba dacă ceea ce vedem este adevărat sau nu.

3. Repetarea obsedantă a unor imagini conexe unui anumit subiect

Experimentele psihologice au arătat că atunci când încercăm să ne reprezentăm probabilitatea ca un eveniment să se producă, adunăm rapid în minte toate imaginile mentale legate de acesta şi, cu cât găsim mai multe astfel de imagini, cu atât considerăm că evenimentul respectiv este mai probabil să se producă. Este ceea ce a fost denumit euristica disponibilităţii: cu cât imaginile mentale sunt mai disponibile, cu atât probabilitatea estimată este mai mare.

În 1973 doi economişti, Daniel Kahneman şi Amos Tversky, au întrebat un grup de voluntari dacă, în opinia lor, în limba engleză litera „r” apare mai des la începutul cuvintelor sau în poziţia a treia. Aceştia au constatat că majoritatea credeau (în mod fals) că litera „r” apare mai des la începutul unui cuvânt. Voluntarii au tras această concluzie întrucât le-a fost mai uşor să găsească cuvinte care încep cu „r” şi au confundat uşurinţa de a găsi cuvinte cu frecvenţa reală a acestora.

Mecanismul fundamental ar putea fi puţin diferit: este vorba de uşurinţa cu care ne putem reprezenta un eveniment care ni se pare mai probabil. Cu cât mass-media oferă descrieri bogate în imagini şi detaliate asupra unui eveniment, cu atât creşte uşurinţa cu care spectatorul şi-ar putea reprezenta acest eveniment. Creierul va interpreta această uşurinţă în reprezentare drept o probabilitate importantă ca evenimentul să se producă.

4. Acordarea unui spaţiu larg registrului emoţional

Reacţiile publicului sunt dictate direct de tonul emoţional folosit de mass-media . O expunere pasională a ştirilor are adesea un impact profund asupra opiniilor şi comportamentelor, chiar dacă nu vehiculează informaţii adevărate.

Psihologii consideră că există două moduri de abordare a informaţiei: deliberativ sau asociativ. Modalitatea deliberativă ne permite să luăm o decizie pe baza unei reflecţii impuse asupra informaţiilor de care dispunem.De obicei, prezentarea alertă şi plină de încărcătură emoţională a informaţiilor nu permite decât o abordare asociativă a acestora, eliminând abordarea raţională a lor.

Modul în care sunt prezentate informaţiile în presa scrisă, la televizor sau radio este ales astfel încât să acorde un spaţiu larg încărcăturii emoţionale. Astfel că modul în care sunt formulate cele câteva fraze dintr-o ştire are efecte pe scară largă asupra comportamentelor, influenţând uneori chiar pieţele economice. 

5. Efectul „anestezic”

Psihologul american Byron Reeves a arătat manifestarea „reflexului de orientare” în cazul urmăririi emisiunilor TV. Reflexul de orientare cuprinde toate modificările neurofiziologice şi comportamentale care apar la un stimul vizual nou sau dacă are o valoare motivaţională puternică. Concret, acest reflex constă într-o redirecţionare a atenţiei asupra stimulului respectiv, cu o sporire a activării corticale. După 10-15 repetări ale stimulului apare obişnuinţa şi un efect de inhibare a atenţiei, însoţită de calmarea activării cerebrale.

În televiziune se folosesc în mod intenţionat schimbări de plan la fiecare 2-3 secunde, pentru a induce şi menţine creierul într-o stare de relaxare artificială. Dacă vrea să revină la realitate, telespectatorul trebuie să iasă din această stare de relaxare. Aceasta este resimţit uneori ca un efort de a învinge un fel de toropeală, de dificultate de a se ridica din fotoliu.

Televizorul nu produce întotdeauna dependenţă, dar structura emisiunilor, cu schimbări frecvente de cadru, activează reflexul de orientare care este însoţit la scurt timp de o stare de relaxare aparentă. Aceasta explică pasivitatea noastră la o oră relativ târzie, când ne este greu să stingem televizorul. De asemenea, aceasta face ca, pe lângă celelalte modalităţi descrise mai sus, să preluăm ştirile pasiv, fără să le trecem prin filtrul raţiunii.

Aşadar modul alert şi emoţional de prezentare a ştirilor, repetarea obsedantă a anumitor imagini în legătură cu persoane sau evenimente petrecute sau probabile, concentrarea emisiunilor informative asupra evenimentelor tragice, modificarea planurilor de filmare la 2-3 secunde, toate acestea şi multe alte aspecte, care vor fi expuse ulterior, declanşează anumite resorturi inconştiente care înclină formarea opiniilor şi a imaginii despre realitatea prezentată într-o anumită direcţie dorită de cei aflaţi în spatele marilor trusturi responsabile de informarea publicului asupra a ceea ce se petrece în lume. 

 Bibliografie:Sebastien Bohler, 150 de experimente pentru a înţelege manipularea mediatică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *