Paris: fotograful René Robert moare în mijlocul străzii în indiferența trecătorilor

Paris: fotograful René Robert moare în mijlocul străzii în indiferența trecătorilor

René Robert, un fotograf în vârstă de 84 de ani a murit după nouă ore de agonie pe o stradă în inima Parisului, lipsit de orice ajutor. O persoană fără adăpost a chemat într-un final salvarea. 

Mort de frig în indiferența orașului luminilor. 

O știre care întristează atât pentru finalul tragic al victimei, cât și pentru ceea ce spune ea despre societatea noastră. În noaptea de miercuri spre joi, 20 ianuarie, un bărbat de 84 de ani a murit în mijlocul străzii după nouă ore de agonie, în urma unei căzături obișnuite. Niciun trecător nu l-a ajutat pe bătrân.

Jurnalistul și muzicianul Michel Mompontet a fost cel care a anunțat moartea prietenului său, artistul René Robert, un fotograf franco-elvețian care a devenit cunoscut pentru fotografiile sale cu dansatori de flamenco. În seara zilei de miercuri, 19 ianuarie, octogenarul a căzut în timp ce se plimba lângă casa lui, rue de Turbigo.

Când pleacă de acasă pentru plimbarea săptămânală după cină, René Robert pleacă spre République, rue de Turbigo. Un cartier cunoscut pentru aglomerația sa în orice moment al zilei. „Îi place aerul rece, trecătorii, se uită la oameni și apoi se amestecă în noapte. E micul lui obicei”, spune Michel Mompontet într-o rubrică în omagiu adus prietenului său.

Brusc, continuă jurnalistul, René Robert se prăbușește, fără putere să se ridice. „Un om care cade, în mod normal se observă. Pe trotuar, cu trupul îndoit, trecătorii au trecut și l-au evitat fără să se aplece spre el.”

Când salvarea ajunge la fața locului, alertată de o persoană fără adăpost, este ora 6:30 dimineața. Fotograful a stat mai bine de 9 ore în frig, singur, în ciuda numeroșilor trecători.

Serviciile de urgență îl aduc pe octogenar la spital în hipotermie extremă. Din păcate, el nu poate fi resuscitat. Motivul căderii sale este încă necunoscut.

René Robert, născut în Elveția, a ajuns în Franța la sfârșitul anilor 1950. Din primele sale momente la Paris, s-a îndrăgostit nebunește de flamenco. De asemenea, artistului i-a plăcut să-și rezume talentul astfel: „Am fost acolo la momentul potrivit”.

Pentru a-și încheia omagiul, Michel Mompontet a ținut să sublinieze și inumanitatea din jurul morții prietenului său. Fără a da o lecție, totuși.

„Sunt eu 100% sigur că, dacă m-aș fi confruntat cu această scenă, m-aș fi oprit?”, se întreabă el.

„Ne grăbim, ne este frică, avem viețile noastre și apoi privim în altă parte. Și ceea ce spune acest sfârșit tragic de viață este un lucru total hidos despre comportamentul nostru și despre solidaritatea noastră cu aproapele nostru.”

„Mi-ar plăcea atât de mult ca acea persoana fara adăpost, singurul care a salvat umanitatea, chiar dacă era prea târziu, să aflăm cine este”, a conchis el.

Sursa:miscareaderezistenta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *