După alimente și energie, acum crește și prețul gazelor. Unul dintre cei mai mari distribuitori din piață a anunțat că de la 1 octombrie, consumatorii casnici vor plăti facturi duble.
Urmează sezonul rece, ceea ce înseamnă că va crește consumul de gaze, iar odată cu acesta va crește și prețul. Astfel că, din toamnă am putea plăti facturi de două sau chiar de trei ori mai mari.
Un exemplu recent sunt două comune din Dolj, unde clienții companiei de stat au fost anunțați că tariful va crește de la 70 de lei mw/h, la peste 150 de lei. Specialiștii spun că principala cauză o reprezintă importurile masive de energie, dar și producția insuficientă de la noi din țară,scrie realitatea.net.
De altfel, în primele 5 luni ale anului consumul de gaze a crescut cu 10%, în timp ce importurile au crescut cu 20%, iar producția a scăzut foarte mult. Nimeni nu este ferit de creșteri, iar bucureștenii ar putea plăti și de 3 ori mai mult pentru gaze.
Chiar și așa, primarul Nicușor Dan nu știe cînd și dacă se vor majora tarifele.
Se scumpește gigacaloria? „Vedem!”
Întrebat dacă în această iarnă preţul gigacaloriei va creşte, edilul general a declarat că răspunsul depinde o multitudine de factori şi că discuţia este în curs.
„Urmează să vedem. Este un întreg ciclu: gazul care vine la Romgaz, negocierea între Romgaz şi ELCEN, preţul gigacaloriei pe care urmează să îl fixeze ANRE şi o eventuală hotărâre de guvern pentru consumatorii vulnerabili. Deci toate astea sunt discuţii pe care urmează să le avem”, a afirmat Nicuşor Dan.