Spitalul Județean de Urgență Reșița face lumină în privința sumei, pe care a primit-o de la Consiliul Judeţean, în 2021 pentru funcţionare! Conducerea unității medicale ia atitudine
Categorie: ACTUALITATE
Cartel ALFA a scris PSD: Organizația cere retragerea proiectului privind prelungirea vârstei de pensionare la 70 de ani
CNS Cartel ALFA cere retragerea proiectului privind prelungirea vârstei de pensionare la 70 de ani şi menţionează că interdicţia de a cumula pensia cu salariul
Alte două magazine Mega Image, amendate de ANPC: Unul dintre acestea ar putea fi închis pentru șase luni
Echipele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de 37.000 de lei în cadrul acţiunilor de control efectuate vineri în două
Marius Dunca: ”ZERO este respectul arătat vârstnicilor de Cristian Ghinea, ministrul ZERO al Fondurilor Europene
Senatorul PSD Brașov Marius Dunca consideră că este vital ca PNRR să fie rediscutat. Procentul din PIB al pensiilor nu poate rămâne la nivelul de 9,4%. Președintele
Adriana Pistol a prezentat noile modificări aduse la formularul de localizare al pasagerului (PLF)
Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății a făcut declarații de presă vineri seară, la sediul Ministerului Sănătății, și a explicat noile prevederi privind
Primarul Iașului,Mihai Chirica va fi judecat pentru corupție
Magistrații Tribunalului Iași au respins contestațiile în Camera Preliminară formulate de primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, în Dosarul Skoda. În curând va începe judecata pe
Fostul șef al Consiliului Județean Brașov Aristotel Căncescu, condamnat definitiv la 7 ani și 10 luni de închisoare pentru corupție
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov şi lider judeţean al PNL, Aristotel Căncescu, a fost condamnat definitiv la 7 ani şi 10 luni de închisoare,
Inventatorul Iuliean Horneț: Nu există criză energetică, este forțată, pregătită. Furnizorii duc prețurile, nu producătorul
„Nu există criză energetică. Este o criză forţată, este pregătită, pentru că nu producătorul de energie este cel care câştigă acum banii. Lui i s-a
Paris: fotograful René Robert moare în mijlocul străzii în indiferența trecătorilor
René Robert, un fotograf în vârstă de 84 de ani a murit după nouă ore de agonie pe o stradă în inima Parisului, lipsit de