Fiind tot mai aproape de încheierea celui de-al doilea său mandat prezidențial, Klaus Iohannis se află pe finalul acestei săptămâni în Franța. Unde va participa la Summit-ul (Sommet-ul) Francofoniei.
Deplasarea la Paris vine la doar câteva zile după ce șeful statului fusese în SUA, unde a fost prezent, la New York, la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU).
Cât au costat deplasările externe
În tot acest context apar și cifre ce țin de deplasările președintelui Iohannis în afara țării, pe durata celor două mandate ale sale la Cotroceni (2014-2019 și 2019-2024).
Costurile pe deplasările externe ale președintelui Klaus Iohannis, în doi ani de mandat, au fost de peste 25 de milioane euro, potrivit Profit.ro.
Cheltuielile totale ale Președinției au crescut de aproape 4 ori în cele două mandate, relevă datele analizate de site-ul citat. În primul an din primul mandat al actualului șef al statului, suma totală cheltuită a fost de 8,5 milioane de lei. Pentru ca apoi, în următorii ani, deplasările externe să rămână constante, undeva în jurul valorii de 6 milioane de lei pe an.
Doar că în ultimul an din primul mandat, cheltuielile la acest capitol au urcat brusc până la 10 milioane de lei. Al doilea mandat a început cu pandemia Covid-19, astfel că președintele n-a mai călătorit prea mult în afara țării, cheltuind doar 3 milioane de lei pe deplasări externe. Însă, apoi, cheltuielile la acest capitol aveau să consemneze o creștere semnificativă.
Potrivit sursei citate, în 2022 aceste cheltuieli au urcat până la 17 milioane de lei, „iar în 2023 s-a bătut orice record, cu o sumă totală dată pe deplasările externe de 41,1 milioane de lei”. Anul curent, până în august, președintele a avut călătorii de 20 de milioane de lei.
Cele mai controversate vizite ale președintelui au avut loc anul trecut, când a și fost atins recordul de cheltuieli. E vorba despre cele două turnee – cel din America de Sud și cel din Africa.
Mai nou, Klaus Iohannis a ajuns la Paris. Nu singur, ci alături de soția sa, Carmen.
De altfel, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Iohannis va participa în perioada 4-5 octombrie 2024, la Sommet-ul Francofoniei, care va avea loc în Franța.
„Cea de a XIX-a Conferință la nivel înalt a șefilor de stat sau de guvern ai celor 88 de state membre cu drepturi depline, membre asociate și observatoare ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) se va desfășura sub titulatura „Creează, inovează și întreprinde în limba franceză” („Créer, innover, entreprendre en français”).
Participarea Președintelui României la această sesiune a Sommet-ul Francofoniei reprezintă o oportunitate de evidențiere a contribuției țării noastre la efortul global de transformare și adaptare a multilateralismului, efort care privește și OIF, într-un context marcat de provocări majore la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli.
România va promova propriile priorități în ceea ce privește situația politică și de securitate din spațiul francofon, reflectate în Rezoluția care va fi adoptată cu prilejul reuniunii.
În contextul Sommet-ului Francofoniei, Președintele României va participa la o masă rotundă având ca temă integrarea tinerilor francofoni pe piața muncii și la o dezbatere privind prioritățile politice din spațiul francofon”, se menționează, între altele, într-un comunicat transmis de Cotroceni.