Garda Forestieră își va reduce la minimum numărul de personal, dat fiind că paza pădurilor va fi făcută cu ajutorul camerelor video instalate pe copaci. Inițial, două condiții trebuie îndeplinite pentru mijloacele tehnice de supraveghere: să existe internet în munți și pădurea să se afle în apropierea zonelor cu populație defavorizată. Astfel, măsura este îndreptată împotriva săracilor care își însușesc trei vreascuri, și nu a acelora care sustrag cu acte în regulă.
Marea supraveghere a pădurilor și marile acțiuni care să stopeze furtul de material lemnos începe în zonele rurale defavorizate, unde procentul oamenilor afectați de sărăcie este semnificativ. Ministerul Mediului explică faptul că în PNRR, România și-a asumat obligaţia implementării unor servicii informatice integrate de supraveghere, control, monitorizare a fondului forestier și utilizarea de soluţii digitale pentru păduri şi monitorizarea transportului de masă lemnoasă, prin proiectul denumit Capacitatea sporită de supraveghere, control şi monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat.
Scopul proiectului presupune dezvoltarea unui sistem operațional de monitorizare a vegetației forestiere bazat pe exploatarea imaginilor satelitare, puncte LiDAR, și supravegherea circulației materialelor lemnoase în punctele de interes prin intermediul unui sistem de monitorizare video. Astfel, supravegherea video a drumurilor forestiere se va realiza în două etape, anunță Ministerul Mediului. În etapa I se va implementa supravegherea video a drumurilor forestiere pe zone-pilot, din fondul forestier proprietate publică a statului administrat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva din județele Argeș, Bacău, Maramureș, Neamț și Suceava, iar în etapa a II-a, supravegherea video se va extinde și la drumurile forestiere din toată țara. ”În zonele-pilot se vor amplasa, cumulat, maxim 50 sisteme de monitorizare video și de securitate, în baza următoarelor criterii: puncte unice de trecere, de regulă la intersecțiile cu drumurile publice, acces la internet și curent electric, zone cu suprafață semnificativă de pe care se recoltează lemnul sau cu volume mari transportate și zone în care se identifică comunități defavorizate”, se arată într-un proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Mediului.
Paza, din birouri
Informațiile înregistrate de sistemele de monitorizare video și securitate vor fi transmise către 9 dispecerate regionale, câte unul pentru fiecare Gardă Forestieră. Jandarmeria Română, prin structurile sale specializate, va asigura monitorizarea video a drumurilor forestiere prin accesarea informațiilor înregistrate la dispeceratele regionale.
”Sistemele de supraveghere video și securitate achiziționate se transmit în folosință gratuită unităților Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, pe bază de proces-verbal de predare-primire, pe toată perioada de folosire a acestora”, se mai arată în proiectul de act normativ. În total, se vor achiziționa 100 de camere LPR , cu aplicații software de recunoaștere a numerelor de înmatriculare, recunoaștere de producător și model de vehicul, recunoaștere a culorilor vehiculelor, de clasificare a vehiculelor, de detecție a direcției de circulație, precum și cu suport pentru identificarea numerelor de înmatriculare din UE. Totodată, camerele LPR trebuie să aibă funcții video suplimentare, cum ar fi detecție automată a unei tentative de sabotaj, rotire automată a imaginii la rotirea echipamentului, detecție automată a șocurilor și generarea de alerte configurabile și detectarea plăcilor de înmatriculare la viteza de 199km/h.
Proiectul, un fleac: 3 milioane de lei
În cadrul proiectului, Ministerul Mediului va achiziționa și 50 de camere analiză avansată , dotate cu unități de procesare de tip învățare automată. Acestea trebuie să fie capabile să efectueze analize video integrate prin care să se poată clasifica obiecte după oameni și vehicule, precum mașini, autobuze, camioane, biciclete. În plus, camerele de analiză trebuie să dețină funcții precum detecție audio, detecție automată a unei tentative de sabotaj, detectarea video la mișcare a unei ținte cu posibilitatea filtrării de elemente ce pot declanșa alarme false, detectarea automată a unui comportament suspicios prin analizarea video a timpului petrecut într-o zonă predefinită, precum și vizualizarea imaginilor în timpul nopții pe o distanță de cel puțin 15 metri. Costul total necesar implementării proiectului va fi de 3.050.000 lei, conform Național.