Politica dezastruoasă a Ministerului Energiei. România rămâne și fără regenerabile, și fără banii din PNRR

Politica dezastruoasă a Ministerului Energiei. România rămâne și fără regenerabile, și fără banii din PNRR

Până la această oră, România nici măcar nu a demarat investițiile în energia regenerabilă prevăzute în PNRR, ceea ce face imposibilă finalizarea în termen a acestora. Semnalul a fost tras de Curtea de Conturi, care a făcut o radiografie a dezastrului politicilor Ministerului Energiei. Mai mult, din cei 1.816 MW eolian și fotovoltaic prevăzuți pentru 2022, s-au instalat doar 11,69 MW.

România se află în risc iminent de a pierde fondurile din PNRR alocate energiei regenerabile. Până la acest moment, niciun proiect major nu a fost demarat, astfel că este imposibil ca finalizarea investițiilor să fie făcută în termen. Pentru realizarea reformelor și investițiilor asumate prin PNRR, Ministerul Energiei a lansat în martie 2022, în cadrul măsurii Investiții 1 – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de  producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană și solară, cu sau fără instalații de stocare integrate (RES), pentru instalarea și punerea în funcțiune a 950 MW în noi capacități de producere a energiei din surse de energie eoliană și solară, cu termen de implementare până cel târziu în trimestrul II 2024. Bugetul alocat este de 595.010.000 euro, compus din 457.700.000 euro fonduri europene nerambursabile asigurate prin PNRR și fonduri naționale de 137.310.000 euro.

”Până la termenul limită de depunere a proiectelor, au fost depuse 744 proiecte, din care 21 au fost retrase/respinse. Deși de la data închiderii apelului (22.06.2022) a trecut peste un an, toate cele 723 proiecte depuse se află în proces de evaluare. Având în vedere ritmul actual de implementare a măsurii, precum și faptul că a mai rămas foarte puțin până la termenul de instalare și punere în funcțiune a proiectelor, există riscul neimplementării proiectelor până în trimestrul II 2024 și al pierderii fondurilor nerambursabile alocate în acest sens, dar și a țintei stabilite prin PNRR”, se arată într-un raport al Curții de Conturi.

3 MW din 4.900 MW

Prin programele de guvernare, au fost stabilite obiective de investiții pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile/ gaze naturale, cu o putere instalată de peste 4.900 MW. Din totalul capacităților de producere a energiei electrice prevăzute a fi puse în în funcțiune la operatorii la care statul este acționar unic/ majoritar, a fost pusă în funcțiune o singură capacitate cu o putere de doar 3 MW, reprezentând 0,06%, semnalează Curtea de Conturi.

Unele proiecte de investiții au fost închise sau au fost suspendate, de exemplu, realizarea proiectului centralei hidroelectrice prin pompare Tarnița Lăpuștești – prin Hotărârea AGEA Hidro Tarnița SA nr. 73/30.05.2023 s-a adoptat decizia de dizolvare voluntară anticipată a societății; realizarea de către ROMGAZ S.A. a unei capacități energetice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze naturale la Sucursala Electrocentrale Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara – S.A. cu o putere instalată de 400-500 MW – deși studiul a evidențiat fezabilitatea economică a proiectului, ROMGAZ a decis să renunțe la acest proiect din motive ce țin de imposibilitatea obținerii suprafețelor de teren, lipsa unei conducte de alimentare cu gaze naturale; proiectul de dezvoltare a centralei de producere a energiei electrice pe gaze naturale, energie verde și hidrogen de la Halânga – Romgaz SA – proiectul a fost suspendat; dezvoltarea unei capacităţi de producţie energie electrică la Fântânele – SAPE S.A – proiectul a fost suspendat în anul 2021 și reintrodus în planul de investiții din anul 2023.

Blocaj total

În PNIESC, ca primă etapă intermediară, a fost programată punerea în funcțiune de noi capacități de producție, cu o putere netă de 1.816 MW, până în anul 2022, din care: o capacități cu o putere netă de 822 MW ce utilizează energia eoliană, o capacități cu o putere netă de 994 MW ce utilizează energia solară. Cu toate acestea, în 2022, capacitatea instalată la nivelul SEN a unităților de producere a E-SRE pe bază de surse eoliene și solare a crescut cu doar 11,69 MW. ”Ministerul Energiei nu deține date privind transpunerea obiectivelor de investiții prevăzute în Programele de guvernare din perioada 2017-2022 în programele de investiții ale operatorilor economici din sectorul energiei electrice aflați sub autoritatea ministerului, și nici în ceea ce privește stadiul de realizare al acestor obiective, nefiind efectuată o monitorizare eficientă a evoluției principalelor proiecte/ programe de investiții”, se precizează în raportul Curții de Conturi.

Claudia Marcu – Național

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *