Un copil moare la fiecare 10 minute şi doi sunt răniţi în Fâşia Gaza de la izbucnirea războiului dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, la 7 octombrie, situaţie care, potrivit UNICEF, a transformat enclava palestiniană într-un “cimitir pentru copii”, transmite EFE.
“Gaza a devenit un cimitir pentru copii şi este iadul pe pământ pentru toţi ceilalţi” care locuiesc în Fâşie, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al agenţiei ONU pentru copii (UNICEF), James Elder, care a subliniat că numărul copiilor morţi, “din păcate, creşte semnificativ în fiecare zi”.
“Timpul costă vieţi. Facem apel la o încetare imediată a focului. Nu există un loc sigur în Gaza”, a scris şi ONG-ul Salvaţi Copiii pe reţeaua de socializare X (fostă Twitter).
Duminică, Ministerul Sănătăţii al Hamas a informat că cel puţin 4.000 de minori au murit, 8.067 au fost răniţi şi 1.250 sunt daţi dispăruţi sub dărâmăturile clădirilor distruse de atacurile continue ale Forţelor de Apărare Israelului (IDF).
La 17 octombrie, organizaţia Salvaţi Copiii remarca faptul că, “în conformitate cu cele mai recente date disponibile, peste 1.000 de băieţi şi fete au murit în 11 zile de atacuri aeriene în Fâşia Gaza, ceea ce este echivalent cu unul la fiecare 15 minute”.
“În mod clar, situaţia nu se îmbunătăţeşte. Aproximativ 420 de copii mor sau sunt răniţi în fiecare zi, un număr evident oribil’, a declarat pentru EFE Toby Fricker, tot de la UNICEF.
Fricker a dat asigurări că circulă multe cifre privind victimele, “dar realitatea este că sunt prea mulţi copii care mor sau sunt răniţi zilnic, motiv pentru care UNICEF şi secretarul general al ONU au cerut de foarte multe ori o încetare imediată a focului şi continuăm să o cerem”.
Purtătorul de cuvânt al UNICEF a insistat că părţile în conflict trebuie să protejeze copiii şi civilii în timpul ostilităţilor.
“În acest moment, nu există niciun loc sigur pentru copii în Gaza”, a avertizat Fricker, care a amintit că aproximativ jumătate dintre locuitorii Fâşiei sunt copii, ceea ce înseamnă că în Gaza trăiesc aproximativ un milion de minori.
“Acum, că mulţi au fost strămutaţi, (copiii) locuiesc în adăposturile din şcoli şi în alte locuri şi lipseşte accesul la servicii esenţiale precum apa potabilă, serviciile de sănătate sau igiena”, a adăugat Fricker, care a subliniat că şi înainte de izbucnirea războiului, Gaza suferea deja de “nevoi umanitare mari”.
Sâmbătă, UNICEF a denunţat atacurile asupra a două şcoli în ultimele 24 de ore în care au murit cel puţin 35 de persoane, inclusiv copii, iar, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, 73% dintre victime sunt minori, femei şi bătrâni.
Într-o declaraţie difuzată duminică, ministerul denunţă şi că peste 200.000 de case, mai mult de jumătate din Gaza, au fost distruse.