Miercuri, prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a transmis că va continua să interzică importurile agricole ucrainene chiar și după 15 septembrie, indiferent de decizia Comisiei Europene, informează agenţia EFE.
‘Nu vom deschide graniţele pentru produsele din Ucraina pe 15 septembrie. Vom permite doar tranzitul lor. Vreau să fiu clar: nu vom deschide această graniţă. Fie Comisia Europeană stabileşte reglementări care extind această interdicţie, fie oricum o vom face noi singuri (…) Vom fi duri, vom fi hotărâţi, vom apăra agricultorul polonez’, a spus premierul Morawiecki în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Varşovia.
În trecut, Uniunea Europeană a suprimat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială asupra importurilor ucrainene, măsură menită să ajute Ucraina.
În toată această perioadă, cantitățile de cereale ucrainene, care în mod normal ar fi trebuit să traverseze statele din Europa de est prin așa numitele ‘coridoarele de solidaritate’, au rămas în acele țări. Acestea au fost comercializate la prețuri mai mici decât ale producătorilor locali.
Măsura a deformat pieţele ţărilor est-europene provocând pierderi majore agricultorilor din aceste țări. Pierderile au fost compensate parțial.
În urma acestei decizii Comisia Europeană a ajuns la finalul lunii aprilie, la o înțelegere cu aceste patru ţări, la care s-a adăugat și România, acord ce expiră pe 15 septembrie, potrivit Agerpres.