Agentul de poliție Răzvan Greculescu, din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Tg-Jiu, este cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului, după ce a fost testat cu etilotestul, noaptea trecută, de către colegii săi de la Rutieră, iar rezultatul a fost 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit unor informații, Greculescu se afla în mașină cu încă doi polițiști, iar când au fost opriți în trafic, între aceștia și polițiștii rutieri a avut loc o dipută verbală mai contondentă, așa că a fost sesizat Compartimentul de Control Intern pentru a face verificări.
”În data de 18 iunie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier au depistat un bărbat, de 27 de ani, din Municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autovehicul. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului. S-a dispus efectuarea de verificări interne, având în vedere calitatea bărbatului”, a transmis IPJ Gorj, la solicitarea GorjOnline.ro