Carne de CÂINE vândută drept carne de miel! Atenționare transmisă de DSVSA Giurgiu

Carne de CÂINE vândută drept carne de miel! Atenționare transmisă de DSVSA Giurgiu

DSVSA Giurgiu atrage atenția înainte de Paști că sunt vândute animale moarte și tranșate sau chiar carne de câine în loc de carne de miel sau oaie. Iată ce trebuie să faci pentru a evita să ajungi în situația în care să cumperi carne de câine.

”În contextul apropierii sărbătorilor pascale, medicii veterinari oficiali din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu au intensificat acțiunile de control asupra respectării măsurilor de asigurare a salubrității și siguranței alimentelor de origine animală destinate consumului uman.

Astfel, este controlat întreg lanțul de producție, depozitare, transport și valorificare, iar eventualele intervenții/modificări neconforme în ceea ce privește calitatea, integritatea, autenticitatea și siguranța alimentelor de origine animală sunt sancționate conform prevederilor legale în vigoare.

Atentat asupra sănătății publice

Foarte important de precizat este faptul că orice intervenție negativă asupra calității alimentelor de origine animală, cum ar fi: substituirea cărnii normale cu carne provenită de la animale bolnave, moarte, tăiate în agonie sau aflate în stări fiziologice în care tăierea lor este interzisă de lege, prepararea de alimente falsificate sau cu componente alterate, adaosurile nepermise sau introducerea aditivilor alimentari peste limitele oficiale, constituie, de fapt, un atentat asupra sănătății publice.

În acest sens, atenționăm consumatorii că pentru a fi în conformitate cu normele sanitar-veterinare, carcasa de ovine (adulte sau miel) trebuie să prezinte întotdeauna capul și organele interne nedetașate, precum și ștampila oficială de control sanitar veterinar aplicată lizibil pe fiecare spată și pe pulpe.

Nu de puține ori au fost descoperite tentative de trafic al cărnii de câine prin substituirea cărnii de ovine sau chiar de trafic al cărnii provenite de la animale moarte. 

Pentru protejarea sănătății, consumatorii trebuie să aibă în vedere următoarele recomandări:

– Să nu cumpere carne de la negustorii ambulanți care comercializează marfa pe marginea drumurilor, a șoselelor sau în locuri neamenajate și neautorizate pentru un astfel de comerț;

– Să nu cumpere carne din piețe sau chiar din măcelării dacă pe carne nu este aplicată lizibil marca de sănătate sau dacă carnea preambalată nu prezintă eticheta de identificare a procesatorului, termenul de valabilitate și mențiunea că a fost controlată sanitar veterinar; Pentru a nu crea suspiciuni cumpărătorilor, traficanții care fac substituiri ilegale ale cărnii recurg la disimularea acestei infracțiuni prin tranșarea cărnii în specialități de măcelărie sau prin valorificarea cărnii sub formă tocată, în cazul căreia este foarte dificilă diferențierea provenienței organice;

– Să evite consumul preparatelor din carne comercializate la tonetele volante și grătarele amplasate pe traseele comerciale și turistice aglomerate, întrucât organele sanitar-veterinare nu pot verifica în orice moment compoziția reală a acestor preparate. Cel mai prudent lucru pentru consumatori este acela de a cumpăra carne și preparate din carne din unități înregistrate sanitar-veterinar pentru un astfel de comerț, aflate permanent sub supraveghere sanitar-veterinară, dar și a altor organisme cu rol de control”, se arată într-un comunicat emis de D.S.V.S.A. Giurgiu, potrivit DcNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *