Ziua de 8 Martie nu va aduce ridicarea stării de alertă, a anunțat Guvernul.Declarațiile ministrului Sănătății,Alexandru Rafila,referitoare la motivele pentru care s-a decis menținerea stării de alertă, sunt de o gravitate fără precedent, deși au trecut neobservate de către mass-media, a scris Claudia Marcu pentru Național.
”Spitalele, în mod tradiţional în România, sunt finanţate pe serviciile pe care le-au putut presta. În momentul de faţă, numărul de servicii la nivel naţional este jumătate faţă de ceea ce s-a întâmplat în 2019. Adică de la 4 milioane de internări, noi am scăzut la 2 milioane de internări. Dacă finanţăm la acest nivel spitalele, spitalele nu vor putea să funcţioneze”, a afirmat Alexandru Rafila.
Un alt motiv invocat de Guvern pentru prelungirea stării de alertă este personalul medical angajat temporar, pentru care ar trebui să găsească soluții de angajare permanentă. ”Faptul că avem această stare de alertă în momentul de faţă nouă ne permite de exemplu să alocăm resurse umane, să le mutăm dintr-un judeţ în altul unde avem probleme. Putem să continuăm cu angajarea oamenilor care au fost angajaţi în timpul pandemiei sau ne permit să adoptăm o legislaţie care să îi permanentizeze la locurile de muncă”, a precizat Alexandru Rafila.