Guvernul se află în ședință chiar la această oră. Coaliția de guvernare a decis să scadă cu jumătate acciza la carburanți. Trebuie agreate însă și măsurile care să reducă șocul prețurilor la energie și gaze de la 1 aprilie. Măsurile agreate de Coaliție vor fi anunțate și adoptate de Guvern.
„De principiu, PNL este de acord cu reduceri de taxe, accize, impozite, contribuţii, orice înseamnă reducerea poverii fiscale. Oricare ar fi ea, vom fi de acord. Să vedem analizele Ministerului Finanţelor. Scenariile sunt optimiste, din punctul meu de vedere, dar sper că nu sunt prezentate doar aşa, ca să mai împuşcăm un iepure.
Nu avem garanția că prețul scade la pompă. Dacă nu scade prețul la pompă, cineva trebuie să răspundă. Nu putem lua trei miliarde din buget fără să se întâmple nimic”, a afirmat, marți, Cîțu.Referitor la noi reglementări pentru facturile uriașe, Florin Cîțu a spus: „Dacă nu sunt gata măsurile pentru sectorul energetic, cel mai bine este să rămână așa, să prelungim cu o lună. Există mai multe variante, Guvernul va comunica când va fi varianta finală”.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu (PSD), a anunțat, marți, după ședința Coaliției în care s-au discutat măsurile ce ar urma a fi aplicate pentru a tempera scumpirea energiei și a carburanților, că acciza la carburanți va fi redusă cu 50% pe o perioadă de 3 luni.
Pe masa Executivului se afla mai multe masuri insa se asteapta ca premierul sa comunice daca acestea vor fi si aplicate.