Doi polițiști sunt anchetați pentru că și-au răpit un coleg ca să meargă la ”șpriț”!

Doi polițiști sunt anchetați pentru că și-au răpit un coleg ca să meargă la ”șpriț”!

Doi polițiști ai Brigăzii Rutiere București sunt în prezent anchetați după ce au apărut informații că și-ar fi răpit un coleg de pe stradă și ar fi pornit cu acesta într-o direcție necunoscută.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Gandul.ro, duminică, doi agenți de poliție aflați în timpul liber s-ar fi întâlnit, undeva în jurul orei 22.00, cu un al treilea, pe strada Teiul Doamnei, din Sectorul 2.

Se pare că, inițial, cei trei l-ar fi invitat la băutură pe colegul lor, însă, pentru că acesta ar fi refuzat categoric, ar fi început să insiste, ca mai apoi colegii să-l prindă de mâini și de picioare, după care l-au băgat cu forța într-o mașină, care a demarat în trombă.

„În data de 30 ianuarie 2022, în jurul orei 23.00, prin apel 112, Secția 7 Poliție a fost sesizată de către o persoană cu privire la faptul că a observat cum doi bărbați l-au forțat pe un altul să intre intr-un autoturism, după care au părăsit zona”, au transmis reprezentanții Poliției Române.

„Polițiștii aflați în teren au identificat atât autoturismul, cât și adresa, unde au și fost depistați cei trei tineri. Aceștia au declarat că a fost o glumă, nefiind confirmată vreo situație de potențial pericol”, se mai arată în comunicat.

„Ulterior s-a stabilit că unul dintre aceștia, persoana aparent lipsită de libertate în mod ilegal, este agent de poliție în cadrul Brigăzii Rutiere, având o vechime de o lună. Conducerea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București a declanșat verificări, prin structura de control intern, în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerea de măsuri legale”, a mai precizat Poliția Română.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *